DIICOT, procent de vaccinare de aproape 70% în rândul angajaților

DIICOT, procent de vaccinare de aproape 70% în rândul angajaților
DIICOT, procent de vaccinare 67% | Foto - Shutterstock - caracter ilustrativ
Publicat: 18/10/2021, 17:02
Actualizat: 18/10/2021, 17:04

Campania de vaccinare anti-COVID, la nivel național, se desfășoară în ritm susținut, cel de-al patrulea val al pandemiei dovedindu-se a fi cel mai periculos dintre toate cele care au afectat întreaga planetă, atât la nivel medical, cât și social și economic.

Specialiștii insistă, în fiecare zi, și transmit că o persoană vaccinată este mult mai protejată în fața formelor grave ale bolii, iar un procent semnificativ din numărul persoanelor infectate cu noul coronavirus – și aflate în stare gravă, în spitale – îl reprezintă oamenii care, încă, nu s-au vaccinat.

Din păcate, și numărul deceselor este îngrijorător, iar tabloul sumbru al realității oferă imaginea unui adevărat ”război” dus împotriva COVID, un ”inamic” care nu cere ”armistițiu” și se dovedește a fi nemilos.

ÎN EXCLUSIVITATE pentru GÂNDUL, reprezentanții Direcției de Combaterea Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism (DIICOT) au transmis că, la momentul actual, 67% dintre angajați au fost imunizați împotriva COVID.

”În cadrul Direcției de Combaterea Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism (DIICOT), la nivel central și al structurilor teritoriale, procentul angajaților vaccinați este de 67 la sută. Cifra este aproximativă, întrucât este posibil existe mai multe persoane vaccinate care se fi imunizat în alte centre decât cele la care au fost majoritatea angajaților, iar alții au trecut deja prin boală, dar numărul acestora nu este cunoscut exact”, a explicat Biroul de Presă al DIICOT pentru GÂNDUL.

41.566 de persoane au fost imunizate anti-COVID, la nivel națonal, în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, potrivit informațiilor oficiale, pe teritoriul României au fost imunizate împotriva COVID-19 41.566 de persoane. Dintre acestea, 22.629 cu prima doză, 4.727 cu a doua doză și 14.210 cu cea de-a treia doză, arată datele Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV).

Bilanțul total al persoanelor vaccinate cu prima doză de apropie de 6 milioane, duminică seara bilanțul fiind de 5.981.207, în timp ce numărul persoanelor cu schema completă a ajuns la 5.668.552.

De la ultima raportare, au fost depistate 24 de reacţii adverse:

Alte 121 reacţii adverse sunt în curs de investigare.

Citește și:

Adina Anghelescu
Cunoscut jurnalist de investigatii, generatia presei anilor '90, prin condeiul căreia au trecut toate marile scandaluri ale ultimilor 30 de ani. Licențiat mai mult
Cristian Lisandru
S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Imagini sfâșietoare într-o grădină zoologică. O femelă cimpanzeu își plânge puiul mort de luni de...
TOP 50 vedete care au crezut că nu le vede nimeni, dar… Anna Lesko, Andreea...
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
GALERIE FOTO. B-21 Raider, „primul avion militar de generația a 6-a din lume”, este cel...
Prognoza Accuweather actualizată | În România se anunță cea mai rece vară din ultimii ani
Șocant: cum a aflat Bianca Brad că suferă de cancer mamar! „Într-o noapte m-am trezit...
Tatăl bărbatului care a violat şi a ucis o fetiţă de 8 ani din Botoşani...
"Din păcate viaţa este crudă". A murit Dana Rotariu, soția fotbalistului din "Generația de Aur"...
A murit Dana Rotariu, soția fostului mare fotbalist Iosif Rotariu: „Din păcate, viața este crudă” Dana...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Simptomele unui ambreiaj defect. Cum îți dai seama dacă ambreiajul trebuie aerisit?
Giganţii din IT nu au doar veşti proaste pentru România: Americanii de la Amazon au...
Armă misterioasă LANSATĂ pe orbita Pământului! Cine O CONTROLEAZĂ?
Se schimbă legea pentru TOȚI POSESORII de mașini din România: "Acest lucru să nu se...
Cu cât îl plătește Gigi Becali pe Alexandru Ciucu pentru un costum realizat la atelierul...
VIDEO Infern într-un parc de distracții: cel puțin 27 de copii și părinți au murit...
Cum l-a cunoscut Maria Constantin pe Marcel Toader și cum avea acesta să o ajute...
Imagini rare cu Mădălina Ghenea din adolescență. Dovada supremă că a fost de-o frumusețe răpitoare...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
Ceaușescu și cocoșii de munte. „Cine îl putea opri să nu comită şi această faptă...
×